www.tuca.ro

Războiul valutelor

Editorial scris de Radu Georgescu

1 noiembrie 2010

Vă reamintiţi afirmaţia celebră a lui Gordon Gekko, personaj care i-a adus un Oscar lui Michael Douglas, „Lăcomia e bună”?
Da, ea este bună, dar tot lăcomia a produs bula imobiliară din America şi nu numai, care a făcut să explodeze piaţa obligaţiunilor „subprime” iar de aici la prăbuşirea Lehman Brothers, în 15 septembrie 2008, a mai fost doar un pas, iar de atunci ne aflăm oficial în criză.
Chiar dacă guvernele şi băncile centrale au injectat sute de miliarde de euro sau dolari în sistemul financiar, bancherii nu şi-au pierdut năravurile şi au continuat să caute noi locuri în care să speculeze (vă amintiţi „atacul murdar” asupra leului din octombrie 2008?) dar şi atragerea de „carne proaspătă”, adică fraieri care să îşi piardă şi ultimele economii.
Piaţa acţiunilor a reuşit să îşi revină după circa doi ani, dar mai mulţi analişti anticipează căderea, în următorii 4 – 5 ani a indicelui Dow Jones la 1.000 – 2.000 de puncte, faţă de 11.000 cât este în acest moment. Deci, loc de speculaţie cât într-o mare parcare.
Pe piaţa obligaţiunilor, Trezoreria americană şi Rezerva Federală muncesc din greu la tiparniţă şi anunţă o creştere a turaţiei, printr-o nouă injecţie de 1.000 de miliarde de dolari. De aici şi scăderea dolarului din nou spre pragul de 1,50 euro/dolari, întărirea yenului la maximele ultimilor 15 ani sau recorduri istorice pentru francul elveţian.
În ultimele luni, locul băncilor a fost luat, într-o mare măsură, de statele suverane.
Criza mondială a fost dublată de începerea unui „război al monedelor”, statele căutând să îşi deprecieze propriile valute, efort necesar pentru a-şi sprijini exportatorii şi scumpi importurile, dar şi pentru reglarea uriaşelor deficite, comerciale sau bugetare.
Statele Unite au fost printre primele care au recurs „la metodă”, acest tip de politică lansat de Administraţia Bush fiind preluat, cu braţele deschise, de echipa Obama, secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, lansând constant mesaje pe această temă.
Dr. „Doom” (condamnare), Nouriel Roubini, atrăgea atenţia, asupra acestui „război” că este, la nivel global, unul cu „sumă nulă”, câştigul unei ţări reprezentând slăbiciunea alteia.
George Soros, afirma la rândul său că „în cazul în care China nu-şi va putea onora responsabilităţile de lider mondial, sistemul valutar global s-ar putea prăbuşi, iar odată cu el economia planetară”.
S-a ajuns până acolo, încât la ultima întâlnire G 20, din urmă cu două săptămâni, principala temă a discuţiilor a fost cererea făcută către ţările din BRIC (Brazilia, Rusia, India, China), în special China, să urmeze o politică de apreciere a propriilor monede, Japonia fiind de această dată „uitată”, mai multe analize văzând, peste câţiva ani, dolarul la o paritate de 30 – 40 de yeni.
Din această confruntare, învingătoare a ieşit SUA, care a văzut cum dolarul scade constant, speculanţii jucând împotriva monedei americane cu acelaşi elan cu care pariaseră împotriva euro în plină criză a datoriilor europene.
Acest război va amplifica criza din euro-zonă, având în vedere că aprecierea monedei unice va amplifica problemele grupului PIIGS, care se vor afunda şi mai mult în recesiune, crescând costurile împrumuturilor, prin majorarea riscului suveran. Ceea ce va crea însă o mare problemă dolarului, care nu va mai găsi în euro un partener pe măsură, existând posibilitatea ca acesta să reziste doar în cîteva ţări, cu nucleul dur în Germania şi Franţa.
Iar una din ţările G 7, este aşteptată, în scurt timp, să apeleze la ajutorul FMI.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>