www.tuca.ro

Leul în iarnă

Editorial scris de Radu Georgescu

13  decembrie 2010

Analiştii de la Deutsche Bank îi contrazic pe cei chestionaţi de Reuters în privinţa evoluţiei leului în 2011.
Dacă sondajul Reuters este unul optimist, analiştii considerând că leul se va aprecia faţă de euro în următoarele 12 luni până la un nivel de 4,16 lei în schimb cei de la Deutsche Bank cred că euro va creşte până în martie la 4,33 lei, pentru ca în decembrie să fie atinsă o paritate de 4,4 lei. De o părere asemănătoare sunt şi cei de la Raiffeisen Research care anticipează pentru aceeaşi lună a anului viitor un curs de 4,4 lei/euro, pentru ca la finele lui 2011 acesta să scadă la 4,25 lei, conform „CEE Weekly Outlook” din 10 decembrie al băncii austriece.
Miza deprecierii este pusă pe seama creşterii economice anemice a României, motiv pentru BNR de a accepta o slăbire a leului, care ar trebui să stimuleze exporturile şi să stăvilească importurile.
„Creşterea economică va rămâne scăzută în perioada următoare, iar România va avea nevoie de mai mulţi ani pentru recuperarea producţiei pierdute, dar ţara se va afla pe un trend de dezvoltare mai echilibrat”, consideră cei de la Deutsche Bank.
Este destul de greu de crezut că se va petrece acest lucru atâta vreme cât politica băncii centrale este de 20 de ani una monetaristă, prin care se încearcă scăderea şi stabilizarea inflaţiei.
Cum anul acesta preţurile au fost date peste cap de creşterea TVA de la 19 la 24%, astfel că INS anunţa pentru noiembrie o inflaţie an/an de 7,73%, BNR are foarte mult de muncit pentru a o scădea în 2011 la 3,5, +/- 1 punct procentual, iar deprecierea leului nu ar fi una de bun augur.
Fără a fi încântat de prestaţia politică a celor de la PD-L, care au dus corupţia şi dictatura pe noi culmi, cred că măsurile de austeritate luate în acest an vor menţine sub control deficitul public, ceea ce nu va crea tensiuni asupra cursului. În acest sens, dacă nu ar fi făcut parte din euro-zonă, probabil că Irlanda şi Grecia ar fi recurs la deprecieri masive ale propriilor monede pentru a-şi ieftini împrumuturile şi a reduce deficitele. Revenind la România, un nou acord preventiv cu FMI, încheiat în primăvară, va asigura plasa de siguranţă necesară pentru a stopa eventualele puseuri speculative.
Anul viitor nu vor fi probleme prea mari cu plata datoriei publice care să pună presiune asupra cursului, sumele, în afara împrumuturilor ce vor fi rostogolite, fiind de circa 4 miliarde de euro, 1,6 miliarde băncilor locale şi 1,9 miliarde la extern.
Problematic poate fi faptul că majoritatea împrumuturilor realizate de Finanţe în ultimii doi ani sunt pe termen scurt, trei şi şase luni, ceea ce va pune presiune asupra bugetului. În opinia unui analist de la Danske Bank aceasta ar putea ridica necesarul lunar de fonduri de la 4 – 5 miliarde lei, în prezent, la 8 miliarde lei, în 2011.
În aceste condiţii, fără a ştii ce se va întâmpla pe frontul „războiului valutelor” şi a datoriilor suverane din euro-zonă, este de aşteptat ca raportul euro/leu să se menţină în culoarul 4,2 – 4,35 lei. De altfel, proiecţia bugetului pe 2011 este realizată la un curs mediu, spun eu, optimist de 4,21 lei.
Optimismul autorităţilor este unul normal având în vedere că 2012 este un al alegerilor parlamentare şi nu strică la casa omului să arăţi ceva mai vesel. Însă în 2012 vor trebui achitate doar către FMI 4,8 miliarde euro, plus dobânda, adică vreo 5,4 miliarde euro, o sumă aproape identică urmând a fi achitată în 2013. La acestea se adaugă alte miliarde de euro rezultate din împrumuturi mai vechi sau din cele private, astfel că sumele care vor ieşi din România vor depăşi, doar în 2012, pragul de 10 miliarde de euro. Şi de aici încep problemele…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>