www.tuca.ro

In Gold We Trust

 Editorial scris de Radu Georgescu

 11 noiembrie 2010

Într-o economie care a devenit precum o cupă de şampanie, încă de acum 20 - 30 de ani, în lipsa unor plasamente alternative dar şi a temerilor declanşate de vocile care invocă apariţia unor noi valuri ale crizei, investitorii se înghesuie acum către plasamentele considerate cele mai sigure.

Dacă bancnota pe care scrie ”In God We Trust” îşi pierde tot mai mult din valoare, toţi, de la cele mai mari fonduri speculative până la cel mai mărunt investitor, strigă ”In gold we trust!”

Şi astfel, de la un preţ al unciei de aur de 200 - 400 dolari, în ultima decadă a secolului trecut, care s-a menţinut până în 2004, am asistat la o creştere constantă. Pragul de 1.000 de dolari/uncie a fost atins în martie 2008, după explozia ”bulei imobiliare” de la finele lui 2007, pentru ca zilele trecute să fie depăşit un nou prag istoric, cel de 1.400 de dolari, maximul fiind de 1.424,35 dolari.

Iar  nivelul de 1.500 de dolari ar putea fi depăşit până la sfârşitul acestui an, după ce Robert Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale, sugera într-un editorial apărut în cotidianul britanic Financial Times, revenirea la un mai nou/vechi sistem prin care valoarea monedelor să fie raportată la ”etalonul-aur”, spunând că astfel se va asigura redresarea economiei mondiale.

Ne-am întoarce, astfel, la regulile de dinaintea primului război mondial, când funcţiona Gold-exchange Standard (GeS), când nici o ţara care adera la acord nu putea bate monedă decât în limita stocului de aur de care dispunea. Inflaţia uriaşă de după Conflagraţie a impus revenirea la etalonul-aur, pentru că acordul de la Bretton Woods, din 1944, să impună dolarul drept cea mai importantă monedă (la Fort Knox se aflau peste trei treimi din aurul lumii), acordul fiind denunţat de preşedintele Nixon în 1971, după primul şoc petrolier, care a zguduit din temelii economia mondială (”dolarul este monedăa noastră şi problema voastră”, afirma pe atunci un preşedinte al Fed, moneda americană devenind noul etalon).

Probabil că pe această mizează speculatorii. Dacă în 1960 rezervele rezervele băncilor centrale erau constituite în proporţie de 60% din aur, în prezent aceasta este de circa 10%, iar acestea (băncile), din vânzători sunt obligate să devină cumpărători.

Cum stocul de aur mondial se ridica la circa 170.000 tone, la care se adaugă alte aproximativ 45.000 de tone neexploatate, conform companiilor miniere de profil, miza devine din ce în ce mai mare. Consiliul mondial al aurului estima că în 2011, pentru prima data după 20 de ani, numărul cumpărătorilor va fi mai mare decât cel al vânzătorilor.

Iar loc de creştere al preţului există. Dacă se face o comparaţie cu cotaţiile din 1980, când a fost atins un maxim de 850 dolari, corijate prin inflaţie, uncia ar trebui să valoreze circa 2.000 de dolari. În plus, atunci cantitatea de aur existentă acoperea masa monetară, astfel că preţul aurului ar creşte, în condiţiile actuale, la 7.000 de dolari.

În loc de final. Boris Cukon, gestionar al Funchs Invest Global Natural Resources Fund crede că preţul aurului se va dubla până în 2015. De aceeaşi părere este şi Bernard Busschaert, specialist în aur la Leleux Associated, care spune că, pe termen lung, preţul aurului va ajunge la 2.500 de dolari pe uncie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>