www.tuca.ro

În atenţia unităţilor administrativ-teritoriale! Şi în acest an MFP acordă împrumuturi din veniturile obţinute din privatizare

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte contribuabililor că, în vederea reducerii unor arierate din economie, în anul 2010, unităţile administrativ-teritoriale au avut posibilitatea să contracteze, de la Ministerul Finanţelor Publice (MFP), împrumuturi din veniturile obţinute din privatizare, pentru achitarea obligaţiilor de plată restante înregistrate de acestea la data de 31 decembrie 2009 faţă de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv faţă de operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, neachitate la data solicitării împrumutului.

Potrivit Legii nr. 37/2011, unităţile administrativ-teritoriale pot contracta şi în anul 2011, de la MFP, împrumuturi din veniturile obţinute din privatizare, pentru achitarea obligaţiilor de plată restante înregistrate de acestea la data de 31 decembrie 2010 faţă de operatorii economici menţionaţi mai sus.
De asemenea, unităţile administrativ-teritoriale care au beneficiat de împrumuturi în anul 2010 pot solicita în cursul anului 2011 contractarea de noi împrumuturi pentru stingerea obligaţiilor de plată înregistrate de acestea la data de 31 decembrie 2010.

 

Precizări cu caracter general

Împrumuturile care pot fi contractate de unităţile administrativ-teritoriale de la MFP în anul 2011 sunt în limita sumei de 1.500.000 mii lei, iar dobânda anuală este de 6,25%. Termenul de rambursare este de maximum 5 ani, cu o perioadă de graţie de un an.

Dobânda de întârziere aferentă reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului, se plăteşte lunar, începând cu luna acordării împrumutului, şi se calculează prin aplicarea ratei dobânzii (6,25%) la soldul împrumutului.

Sumele acordate unităţilor administrativ-teritoriale de MFP cu titlu de împrumut din veniturile obţinute din privatizare trebuie utilizate exclusiv pentru:

- stingerea obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici furnizori de bunuri, servicii sau lucrări ai unităţilor administrativ-teritoriale, inclusiv ale operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat;

- stingerea obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici care au de încasat sume restante de la operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat.

Important! Valoarea împrumutului solicitat de unitatea administrativ-teritorială în anul 2011 nu poate depăşi valoarea cea mai mică dintre totalul obligaţiilor de plată restante înregistrate de aceasta la data de 31 decembrie 2010 faţă de operatorii economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări, inclusiv faţă de operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat, neachitate la data solicitării împrumutului, şi totalul obligaţiilor fiscale restante ale operatorilor economici la data de 31 decembrie 2010 şi neachitate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat sau bugetelor fondurilor speciale.

 

Procedura accesării împrumutului

Pentru solicitarea împrumutului de la MFP, unitatea administrativ-teritorială, prin ordonatorul principal de credite, întocmeşte o Cerere pentru solicitarea acordării unui împrumut din venituri din privatizare la care anexează:

- lista operatorilor economici ale căror obligaţii restante se sting în limita împrumutului solicitat;

- copii de pe certificatele de atestare fiscală ale operatorilor economici care se regăsesc în listă;

- copia hotărârii consiliului local sau judeţean, după caz, prin care se aprobă contractarea împrumutului din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului, ştampilată şi semnată, conform cu originalul.

Documentele se depun de unităţile administrativ-teritoriale, la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială îşi au sediul.

Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti verifică încadrarea acestora în prevederile legii şi le transmit operativ prin e-mail Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică.

MFP, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, întocmeşte proiectul de convenţie de împrumut la care ataşează proiectul scadenţarului obligaţiilor de plată privind rambursări de rate şi plăţi de dobânzi aferente sumei solicitate de unitatea administrativ-teritorială şi îl transmite prin e-mail direcţiei generale a finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti, după caz, în a cărei rază teritorială îşi are sediul, iar aceasta îl retransmite prin poştă şi prin e-mail beneficiarului.

După primirea proiectului de convenţie de împrumut întocmit de MFP prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, unităţile administrativ-teritoriale întocmesc documentaţia necesară obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale la care se anexează certificatele de atestare fiscală pentru obligaţii fiscale restante ale operatorilor economici.

Documentaţiile necesare obţinerii avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale se depun de unităţile administrativ-teritoriale la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială îşi au sediul, care verifică încadrarea acestora în prevederile legii şi le transmit operativ prin poştă MFP – Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică.

Certificatele de atestare fiscală solicitate de unităţile administrativ-teritoriale pentru operatorii economici se eliberează de către organele fiscale competente, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea solicitării, pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent. Acestea cuprind creanţele fiscale exigibile, existente în sold la data de 31 decembrie 2010 şi neachitate până la data eliberării acestora şi au o valabilitate de 60 de zile de la data eliberării.

În termen de maximum 15 zile calendaristice de la obţinerea avizului Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, unităţile administrativ-teritoriale solicită MFP încheierea de convenţii de împrumut, solicitare la care trebuie să anexeze următoarele documente:

- copia hotărârii Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale privind avizarea favorabilă a contractării împrumutului;

- copia hotărârii consiliului local sau judeţean, după caz, prin care se aprobă contractarea împrumutului din veniturile din privatizare înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului;

- lista operatorilor economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări ale căror obligaţii fiscale restante se sting în limita sumelor împrumutate, conform destinaţiilor menţionate mai sus;

- proiectul convenţiei de împrumut, în două exemplare, semnat de ordonatorul principal de credite al unităţii administrativ-teritoriale.

Documentele se depun de unităţile administrativ-teritoriale la direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene/a municipiului Bucureşti în a căror rază teritorială îşi au sediul, care le transmit operativ prin poştă MFP – Direcţia de trezorerie şi datorie publică.

În termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării convenţiilor de către ambele părţi, MFP, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, dispune virarea sumei aprobate prin convenţia de împrumut în contul unităţilor administrativ-teritoriale beneficiare şi retransmite scadenţarul obligaţiilor de plată întocmit în funcţie de data virării sumelor în contul de împrumut.

În cadrul aceluiaşi termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării convenţiilor, MFP, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, transmite Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare şi Direcţiei generale trezorerie şi contabilitate publică o copie de pe convenţia de împrumut încheiată cu unitatea administrativ-teritorială, precum şi lista operatorilor economici furnizori de bunuri, servicii şi lucrări ale căror obligaţii fiscale restante se sting în limita acestor sume, conform destinaţiilor legale.

Atenţie! Unităţile Trezoreriei Statului vor accepta spre decontare documentele de plată numai dacă acestea se încadrează în sumele comunicate în sistem electronic de Direcţia generală trezorerie şi contabilitate publică.

 

Rambursarea împrumutului

Rambursarea împrumutului de către unităţile administrativ-teritoriale se efectuează în tranşe lunare egale, începând cu prima lună după încheierea perioadei de graţie. Datele de plată a ratei scadente şi dobânzilor de plătit aferente împrumutului sunt cuprinse în scadenţarul anexat la convenţia de împrumut.

Important! În cazul în care unităţile administrativ-teritoriale nu pot efectua la scadenţă operaţiunea de rambursare a ratei de capital şi plata dobânzii aferente, în termen de 3 zile lucrătoare înainte de data scadenţei vor înştiinţa MFP – Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, prin fax şi ulterior prin poştă, despre imposibilitatea efectuării operaţiunii de plată la termen, împreună cu motivaţia aferentă.
Pentru neplata la termen a ratelor scadente şi dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere de 0,04% pe zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei.

Obligaţiile de plată se sting în următoarea ordine: dobânzile de întârziere, dobânzile şi ratele de capital. În situaţia în care unităţile administrativ-teritoriale au contractat două sau mai multe împrumuturi stingerea obligaţiilor de plată se realizează în funcţie de data scadenţei fiecărui împrumut, în următoarea ordine: dobânzile de întârziere, dobânzile şi ratele de capital.

În cazul în care unităţile administrativ-teritoriale nu respectă termenele de rambursare prevăzute în convenţiile de împrumut, MFP, prin Direcţia generală de trezorerie şi datorie publică, sistează alimentarea bugetelor locale respective cu cote defalcate din impozitul pe venit şi cu sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Până la lichidarea obligaţiilor de plată ale unităţilor administrativ-teritoriale către MFP, cotele defalcate din impozitul pe venit şi sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, care au fost sistate, vor fi alocate bugetelor locale numai pentru achitarea acestor obligaţii restante.

De reţinut! Pentru sumele neutilizate şi virate integral în contul MFP, unităţile administrativ-teritoriale nu datorează dobândă. Dobânda şi dobânzile de întârziere virate de unităţile administrativ-teritoriale pentru aceste sume în contul MFP, respectiv în bugetul Trezoreriei Statului, se restituie din oficiu de MFP unităţii administrativ-teritoriale din bugetul Trezoreriei Statului la acre au fost virate, iar obligaţiile de plată viitoare se scot din evidenţa contabilă.

*
Baza legală:
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413/21.06.2010;

- Legea nr. 37/2011 pentru aprobarea Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205/24.03.2011;

- Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1901/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 1-6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440/30.06.2010;

- Ordinul ministrului Finanţelor Publice şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 1930/150/2010 pentru aprobarea Procedurii de compensare conform art. 8 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480/13.07.2010;

- Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1925/2011 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 1-6 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 51/2010 privind reglementarea unor măsuri pentru reducerea unor arierate din economie, precum şi alte măsuri financiare, aprobate prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.901/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311/05.05.2011.

www.finantevalcea.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>