www.tuca.ro

Falimentul de stat, cel mai mare risc pentru economia globală în 2011

Riscul ca gestionarea imprudentă a finanţelor publice să declanşeze intrarea unor ţări în incapacitate de plată este una dintre cele mai mari ameninţări economice în acest an, potrivit unui raport al World Economic Forum (WEF).

Nivelurile mari ale datoriilor de stat acumulate în urma măsurilor de combatere a crizei financiare au redus până la niveluri extrem de reduse capacitatea ţărilor de a face faţă unor noi şocuri, se arată în raportul 2011 Global Risks lansat miercuri de instituţie.

“Politicile fiscale actuale sunt nesustenabile în majoritatea economiilor industrializate. În absenţa unor corecţii structurale profunde, se va resimţi un risc ridicat de faliment de stat”, a declarat Daniel Hofmann, economistul şef al Zurich Financial Services, care a contribuit la întocmirea raportului.

Analiza a identificat 37 de riscuri globale, iar raportul precedă reuniunea anuală organizată de WEF la Davos, în Elveţia, unde vor fi prezenţi lideri politici, oficiali din partea băncilor centrale şi cele mai importante figuri din lumea afacerilor.

“Întreaga lume este poate mai vulnerabilă la şocuri decât în orice moment din ultima jumătate de secol. Reacţia la criza financiară a golit trezoreriile naţionale şi a tăiat veniturile populaţiei, şi pe deasupra riscurile fundamentale, prezente şi în trecut, s-au conservat”, a declarat directorul executiv de business al WEF, Robert Greenhill, într-o conferinţă de presă susţinută la Londra.

Datoriile mari de stat au fost menţionate de WEF drept o ameninţare importantă şi în raportul de risc de anul trecut, iar criza din Grecia a dominat întâlnirea din 2010 de la Davos, eclipsând alte subiecte.

Între timp, criza din zona euro a înghiţit şi Irlanda, care a fost împinsă de asemenea pe calea unui acord cu FMI, şi ameninţă acum Portugalia şi probabil Spania, a patra mare economie europeană. Investitorii se tem că ţările “de la periferia zonei euro” nu îşi vor putea onora angajamentele financiare.

Un alt subiect important aflat pe agenda summit-ului de la Davos ar putea fi divergenţele mai adânci ca niciodată dintre expansiunea economică fără precedent din statele emergente şi oboseala resimţită de economiile dezvoltate.

Astfel de dezechilibre cresc riscul apariţiei protecţionismului industrial şi războaielor valutare.

Toate acestea pe fondul unei lumi economice tot mai interconectate, care facilitează revărsarea rapidă a crizelor locale pe pieţele regionale sau mondiale. Situaţia impune mai mult ca niciodată coordonarea şi cooperarea globală între guverne, avertizează WEF.

Resursele tot mai restrânse de elemente fundamentale, precum hrana, apa şi energia, reprezintă de asemenea ameninţări importante în acest an, accentuate de lipsa investiţiilor în infrastructură din cauza deficitelor bugetare mari.

Creşterea puternică a preţurilor alimentelor şi energiei au aprins deja semnale de alarmă privind inflaţia, iar situaţia va continua să se înrăutăţească din cauza creşterii incidenţei fenomenelor meteorologice extreme, nevoii tot mai mari de resurse şi speculei financiare răspândite.

Problemele grave care afectează unele ţări şi creşterea numărului de state cu economia în colaps alimentează activitatea economică ilicită în întreaga lume, sprijinind criza organizată şi subminând statul de drept.

Valoarea totală a tranzacţiilor comerciale ilicite la nivel mondial este estimată la 7-10% din economia globală, adică circa 1.300 de miliarde de dolari în anul 2009, potrivit WEF.

sursa: mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>