www.tuca.ro

Euro a atins valoarea de 4,25 lei, pentru prima oară din septembrie 2010

Nu ne plângem de o depreciere a monedei naţionale acum, ci ne bucurăm de o apreciere. Cursul de schimb a ajuns la 4,25 de lei pentru un euro, un nivel pe care l-am mai văzut la sfârşitul lunii septembrie. CAM 1Corina Crăciun ne explică situaţia.

Moneda naţională a început bine anul şi continuă să se aprecieze. Cursul anunţat azi de Banca Centrală este mai mic cu 0,58 bani faţă de cel de ieri. Cele mai multe tranzacţii s-au făcut azi la 4,25 de lei pentru un euro. Leul ţine pasul cu monedele ţărilor vecine, care s-au apreciat şi acestea.

O veste bună pentru cei care au rate şi chirii de plătit în euro. Nu ştim cu exactitate ce va urma, dar într-un interviu publicat de presa centrală, guvernatorul Mugur Isărescu precizează că BNR nu are o ţintă pentru cursul leului. Şi mai ales că intervenţiile pe piaţă au de obicei scopul de a preveni ca excesul de lichiditate să provoace fluctuaţii ample monedei.

Criza financiară, mai spune guvernatorul a depreciat leul cu aproape trei procente anul trecut, aceasta fiind cea mai slabă performanţă a unei monede din Europa.

12 ian 1 Euro – 4,2523 lei

11 ian 1 Euro – 4,2581 lei

10 ian 1 Euro – 4,2643 lei

7 ian 1 Euro – 4,2580 lei

6 ian 1 Euro – 4,2621 lei

sursa: antena3.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>