www.tuca.ro

CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ- Procedura înaintea primei instanţe

Procedura înaintea primei instanţe

CAPITOLUL I
Procedura înainte de judecată

Secţiunea I
Dispoziţii generale

Art. 109
Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.

Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.

Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii.

La sesizarea instanţei cu dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o încheiere emisă de notarul public cu privire la verificarea evidenţelor succesorale prevăzute de Codul civil şi de lege. În acest caz neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată nu numai de către pârât, ci şi de către instanţă, din oficiu.
Art. 1091
Abrogat.
Art. 110
Cererea pentru predarea unui imobil, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.

Se poate de asemenea cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţii alimentare sau altei prestaţiuni periodice.

Preşedintele mai poate încuviinţa în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Art. 111
Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.

Secţiunea a II-a
Chemarea în judecată

Art. 112
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

1. numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dispoziţiile Art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile. Dacă reclamantul locuieşte în străinătate, va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;

2. numele şi calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele acestuia şi sediul profesional. Dispoziţiile Art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător;

3. obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.

Pentru identificarea imobilelor se va arăta comuna şi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul topografic;

4. arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;

5. arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.

Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii câţi pârâţi sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul.

Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanţa să dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.

Dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.

Când reclamantul voieşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale, prin interogatoriul sau jurământul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană a acestuia.

Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele şi locuinţa martorilor, dispoziţiile Art. 82 alin. 1 teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

6. Semnătura.
Art. 113
La cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii de pe cerere câţi pârâţi sunt.

Dacă mai mulţi pârâţi au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mai multe calităţi juridice, se va comunica o singură copie de pe acţiune şi de pe înscrisuri şi se va înmâna o singură citaţie.
Art. 114
La primirea cererii de chemare în judecată preşedintele sau judecătorul care îl înlocuieşte va verifica dacă aceasta întruneşte cerinţele prevăzute de lege. Când este cazul, reclamantului i se pune în vedere să completeze sau să modifice cererea şi să depună, potrivit Art. 112 alin. 2 şi Art. 113, cererea şi copii certificate de pe toate înscrisurile pe care îşi întemeiază cererea.

Reclamantul va completa cererea de îndată. Atunci când completarea nu este posibilă, cererea se va înregistra şi i se va acorda reclamantului un termen scurt. În cazul în care cererea a fost primită prin poştă, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile ei, cu menţiunea că, până la termenul acordat, urmează să facă completările sau modificările necesare.

Acordarea termenului, potrivit alin. 2, se face, în toate cazurile, cu menţiunea că neîndeplinirea în acest termen a obligaţiilor privind completarea sau modificarea cererii poate atrage suspendarea judecăţii.

Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. 2, suspendarea judecăţii se pronunţă prin încheiere potrivit dispoziţiilor Art. 339.

În procesele în care, în condiţiile Art. 47, sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi, preşedintele instanţei, ţinând cont de numărul foarte mare al acestora, de necesitatea de a asigura desfăşurarea normală a activităţii de judecată, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor, va putea dispune reprezentarea lor prin mandatar şi îndeplinirea procedurii de comunicare a actelor procesuale numai pe numele mandatarului, la domiciliul sau sediul acestuia. Reprezentarea se va face, după caz, prin unul sau mai mulţi mandatari, persoane fizice sau persoane juridice, dispoziţiile Art. 68 şi Art. 1141fiind aplicabile în mod corespunzător. Dovada mandatului va fi depusă de către reclamanţi, în condiţiile prevăzute la alin. 2, iar de către pârâţi, odată cu întâmpinarea. Dacă părţile nu-şi aleg un mandatar sau nu se înţeleg asupra persoanei mandatarului, în cazul reclamanţilor vor fi aplicabile dispoziţiile alin. 4, iar în cazul pârâţilor, preşedintele instanţei va numi un curator special.
Art. 1141
Preşedintele, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, fixează termenul de judecată pe care, sub semnătură, îl dă în cunoştinţă reclamantului prezent sau reprezentantului acestuia. Celelalte părţi vor fi citate potrivit legii.

Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Pentru termenele următoare şi primul termen fixat după casarea cu trimitere, determinată de necercetarea fondului, rămân aplicabile dispoziţiile Art. 89 alin. 1.

Dacă pârâtul locuieşte în străinătate, preşedintele va putea fixa un termen mai îndelungat. Prin citaţie pârâtul va fi informat că are obligaţia de a-şi alege domiciliul în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul. În cazul în care pârâtul nu se conformează acestei obligaţii, comunicările se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de predare la poşta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menţionate actele ce se expediază, ţinând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii.

Sub rezerva dezbaterii la prima zi de înfăţişare, preşedintele, cu ocazia fixării termenului prevăzut la alin. 1, dacă s-a solicitat prin cerere, va putea dispune citarea pârâtului la interogatoriu, alte măsuri pentru administrarea probelor, precum şi orice alte măsuri necesare pentru desfăşurarea procesului potrivit legii.

De asemenea, în condiţiile legii, preşedintele va putea încuviinţa, prin încheiere executorie, măsuri asigurătorii, precum şi măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt.

Secţiunea a III-a
Întâmpinarea

Art. 115
Întâmpinarea va cuprinde:

1. numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa pârâtului ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dispoziţiile Art. 82 alin. 1 teza a II-a sunt aplicabile în mod corespunzător;

2. excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului;

3. răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii;

4. dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt de cerere; când va cere dovada cu martori, pârâtul va arăta numele şi locuinţa lor, dispoziţiile Art. 82 alin. 1 teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;

5. semnătura.
Art. 116
La întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt; de asemenea se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru instanţă.

Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în judecată în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar pentru aceste părţi câte o singură copie.
Art. 117
Când sunt mai mulţi pârâţi, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare.
Art. 118
Întâmpinarea este obligatorie, afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel.

În cazul în care pârâtul nu este reprezentat sau asistat de avocat, preşedintele îi va pune în vedere, la prima zi de înfăţişare, să arate excepţiile, dovezile şi toate mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă; instanţa îi va acorda, la cerere, un termen pentru pregătirea apărării şi depunerea întâmpinării.

 

 

 

Secţiunea a IV-a
Cererea reconvenţională

Art. 119
Dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.

Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

Cererea reconvenţională se depune o dată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului, spre acest sfârşit.
Art. 120
Cererea reconvenţională se judecă o dată cu cererea principală.

Când însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa o poate judeca deosebit.

Secţiunea a V-a
Plângerea

Art. 1201
Abrogat.

Art. 1202
Abrogat.

CAPITOLUL II
Şedinţele şi poliţia lor

Art. 121
Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.

Instanţa poate să dispună ca dezbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă dezbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.

Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică.
Art. 122
Preşedintele exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinii şi bunei-cuviinţe.

Dacă nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele poate înlătura pe cei ce ar veni mai târziu sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.

Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, afară numai dacă le poartă în vederea serviciului ce îndeplineşte în faţa instanţei.

Acei care iau parte la şedinţă sunt obligaţi să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate încuviinţa excepţiuni de la această îndatorire.

Pot fi îndepărtaţi din sală minorii şi persoanele care s-ar înfăţişa într-o ţinută necuviincioasă.

Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care tulbură mersul dezbaterilor. Dacă această chemare rămâne fără rezultat, el poate obliga pe tulburător să părăsească sala şi la nevoie va da ordin să fie scos din sală.

Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă penală, se aplică dispoziţiile din Codul de procedură penală.

Preşedintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sală, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.
Art. 123
Dacă dintre cei îndepărtaţi din sală ar fi vreuna din părţi, înainte de închiderea dezbaterilor, aceasta va fi chemată în sală şi, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele esenţiale petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.

Dispoziţia de mai sus nu se aplică în cazul când partea îndepărtată din şedinţă a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sală.
Art. 124
Dispoziţiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sunt chemaţi să-şi îndeplinească funcţiunile lor.

CAPITOLUL III
Judecata

Secţiunea I
Înfăţişări şi dezbateri

Art. 125
Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă de pricinile fixate să se judece în acea zi şi care va fi afişată la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei.

Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenţă se vor judeca înaintea celorlalte.

Părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinaţii având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc.
Art. 126
Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă dezbateri. Această amânare se poate face şi de un singur judecător.
Art. 127
Pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 128
Preşedintele deschide, suspendă şi ridică şedinţa.

Preşedintele va da cuvântul mai întâi reclamantului şi în urmă pârâtului.

În caz de trebuinţă, preşedintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l mărgini în timp de fiecare dată.
Art. 129
Părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii, să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor Art. 723 alin. 1, precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor din proces şi va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei.

Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.

Cu toate acestea, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Art. 130
Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însă încuviinţa ca aceştia să pună întrebările direct.
Art. 131
În tot cursul procesului, judecătorul va încerca împăcarea părţilor, dându-le îndrumările necesare, potrivit legii. În acest scop, el va solicita înfăţişarea personală a părţilor, chiar dacă acestea sunt reprezentate. Dispoziţiile Art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.

În litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul procedurii de mediere, judecătorul poate invita părţile să participe la o şedinţă de informare cu privire la avantajele folosirii acestei proceduri. Când consideră necesar, ţinând seama de circumstanţele cauzei, judecătorul va recomanda părţilor să recurgă la mediere, în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, în orice fază a judecăţii. Medierea nu este obligatorie pentru părţi.

Dacă, în condiţiile alin. 1 sau 2, părţile se împacă, judecătorul va constata învoiala lor în cuprinsul hotărârii pe care o va da. Dispoziţiile Art. 271-273 sunt aplicabile.
Art. 132
La prima zi de înfăţişare instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.

Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă:

1. când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;

2. când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;

3. când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;

4. când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului sau dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.

Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinare la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.
Art. 1321
Pentru judecarea procesului, instanţa, ţinând seama de împrejurări, fixează termene scurte, chiar de la o zi la alta. Când consideră necesar, instanţa va putea fixa şi termene mai îndelungate. Dispoziţiile Art. 153 sunt aplicabile.

Judecătorii vor dispune verificarea efectuării procedurilor de citare şi comunicare dispuse pentru fiecare termen. Când este cazul, instanţa va ordona luarea măsurilor de refacere a acestor proceduri. În afară de aceste măsuri, instanţa va putea dispune ca încunoştinţarea părţilor să se facă şi telefonic, telegrafic, prin fax, poştă electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare ce asigură, după caz, transmiterea textului actului supus comunicării ori înştiinţarea pentru prezentarea la termen, precum şi confirmarea primirii actului, respectiv a înştiinţării, dacă părţile au indicat instanţei datele corespunzătoare în acest scop. Dacă încunoştinţarea s-a făcut telefonic, grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea de încunoştinţare şi obiectul acesteia.

Judecătorii pot stabili pentru părţi sau pentru reprezentanţii acestora, precum şi pentru alţi participanţi în proces îndatoriri în ceea ce priveşte prezentarea dovezilor cu înscrisuri, relaţii scrise, răspunsul scris la interogatoriul comunicat potrivit Art. 222, asistarea şi concursul la efectuarea în termen a expertizelor, precum şi orice alte demersuri necesare soluţionării cauzei. Dispoziţiile alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Art. 133
Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.

Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecării. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Art. 134
Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii.
Art. 135
Cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună.
Art. 136
Excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile Art. 115 şi Art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile şi condiţiile legii.
Art. 137
Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Art. 138
Dovezile care nu au fost cerute în condiţiile Art. 112, 115 şi 132 nu vor putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile:

1. Abrogat

2. când nevoia dovezii ar reieşi din dezbateri şi partea nu o putea prevedea;

3. când administrarea dovezii nu pricinuieşte amânarea judecăţii;

4. când dovada nu a fost cerută în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregătire a părţii, care nu a fost asistată sau reprezentată de avocat.

În cazurile prevăzute la pct. 2 şi 4, partea adversă are dreptul la contraprobă numai asupra aceluiaşi aspect.

În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate.
Art. 139
Partea care a depus un înscris în copie certificată este datoare să aibă asupra sa la şedinţă originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.

Dacă partea potrivnică nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
Art. 140
Înscrisurile depuse de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.

Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanţei, la care s-a făcut depunerea.
Art. 141
Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcută de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsă, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

Pârâtul va face această cerere prin întâmpinare, iar reclamantul la primul termen de înfăţişare.
Art. 142
Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat*) sau, în lipsă, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.

Judecătorul poate îndeplini funcţia de traducător fără a depune jurământ.

 

Art. 143
Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie, se va folosi un interpret, aplicându-se dispoziţiile privitoare la experţi.
Art. 144
Când cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătarea în actul de procedură.
Art. 1441
În cazurile în care potrivit prevederilor Codului familiei, instanţa de judecată urmează a asculta un copil minor, ascultarea se va face în camera de consiliu. Dacă, faţă de împrejurările cauzei, instanţa găseşte potrivit, ea va asculta copilul minor fără ca părţile sau alte persoane să fie de faţă.
Art. 145
Dezbaterile în continuare vor fi fixate în şedinţe deosebite, chiar în afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.
Art. 146
Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea dezbaterilor, să depună concluzii scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluzii sau prescurtările chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.
Art. 147
Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de grefier.
Art. 148
La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţă, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.

Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.

În cazul când dezbaterile s-au urmat în şedinţă secretă, alte persoane decât părţile nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize sau declaraţii de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui.
Art. 149
Instanţa va încuviinţa stenografierea dezbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz se vor aplica dispoziţiile privitoare la experţi.
Art. 150
Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintele va declara dezbaterile închise.
Art. 151
Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noi lămuriri.
Art. 152
Dacă, la orice termen fixat pentru judecată, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiile şi apărările părţii care lipseşte.
Art. 153
Partea care a depus cererea personal sau prin reprezentant legal sau convenţional şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la un termen de judecată, ea însăşi sau printr-un reprezentant al ei, nu va fi citată în tot cursul judecăţii la acea instanţă, prezumându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi părţii căreia, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, i s-a înmânat, sub semnătură de primire, citaţia pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.

Această dispoziţie nu se aplică:

1. în cazul redeschiderii judecăţii după ce a fost suspendată;

2. în cazul stabilirii unui termen pentru chemarea la interogatoriu;

3. în cazul când procesul se repune pe rol;

4. în cazul militarilor în termen şi al deţinuţilor.

Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotărăşte în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Părţile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat. Dispoziţiile Art. 1321 alin. 2 sunt aplicabile.

Art. 154

Abrogat
Art. 155
Amânarea judecăţii în temeiul învoielii părţilor nu se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul instanţei.

După o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruiesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de legea timbrului pentru redeschiderea pricinilor.

Instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.
Art. 1551
Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate. Dispoziţiile Art. 1083 sunt aplicabile.

La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. 1 au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile Art. 155 alin. 2 se aplică în mod corespunzător.
Art. 156
Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată.

Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Art. 157
Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsă de timp vor fi amânate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt pentru când părţile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.

Secţiunea a II-a
Excepţiile de procedură şi excepţia puterii de lucru judecat

Art. 158
Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent.

Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinii, cel nemulţumit putând să facă, potrivit legii, apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului.

Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.

 

Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei.
Art. 159
Necompetenţa este de ordine publică sau privată. Necompetenţa este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.
Art. 1591
Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

La prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Verificarea competenţei conform alin. 4 nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţă în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. 1-3, asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii”.
Art. 160
În cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

Art. 161

Când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.

Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Art. 162
Excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.
Art. 163
Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.

Această excepţie se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinii în faţa instanţelor de fond.  Dacă excepţia este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâi investită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite, la instanţa cu grad mai înalt.
Art. 164
Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleiaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.

Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.

Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.

Când una din pricini este de competenţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă.
Art. 165
În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată.
Art. 166
Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.

SECŢIUNEA a III-a
Administrarea dovezilor

§1. Dispoziţii generale
Art. 167
Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă dezlegarea pricinii, afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.

Ele vor fi administrate înainte de începerea dezbaterilor asupra fondului.

Dovada şi dovada contrarie vor fi administrate pe cât cu putinţă în acelaşi timp.

Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiile Art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.

Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedicare, la prima zi când se înfăţişează.
Art. 168
Încheierea prin care se încuviinţează dovezile va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.

Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţă.

Când o parte renunţă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.
Art. 169
Administrarea probelor se face în faţa instanţei de judecată, dacă legea nu dispune altfel.

Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngăduie şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
Art. 170
Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.

Când s-au încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiilor Art. 138 pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.

Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.

Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.
Art. 171
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
Art. 1711
În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta în condiţiile Art. 45 alin. 2, instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.

 

§2. Dovada cu înscrisuri
Art. 172
Când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona înfăţişarea lui.

Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul.
Art. 173
Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:

1. când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale;

2. când înfăţişarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul;

3. când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
Art. 174
Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.
Art. 175
Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi sau a altei persoane, instanţa va dispune aducerea lui în termenul fixat în acest scop. Cel care deţine înscrisul este îndreptăţit să refuze aducerea acestuia în cazurile prevăzute de Art. 173.

Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi stabilită prin încheiere irevocabilă.
Art. 176
Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor, precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici*).

Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin delegaţie, de către instanţa respectivă.

 

 

§3. Verificarea de scripte
Art. 177
Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator, fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.

Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.
Art. 178
Când una din părţi declară că nu recunoaşte fie scrisul, fie semnătura, instanţa va păşi la verificarea înscrisului.

Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.

Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.
Art. 179
Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.

Se primesc ca atare:

1. înscrisurile autentice;

2. înscrisurile private, netăgăduite de părţi;

3. partea din înscris netăgăduită;

4. scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei.

Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.

Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.
Art. 180
Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisul pentru verificare.

Părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedicare bine întemeiată.
Art. 181
Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat, dacă există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna, spre neschimbare şi-l va încredinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.

Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.
Art. 182
La ziua fixată, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul dacă înţelege să se folosească de el.

Dacă partea lipseşte, nu voieşte să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.

Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals lipseşte sau nu voieşte să răspundă sau nu stăruie în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Art. 183
Dacă partea care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinii, înaintând înscrisul procurorului împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
Art. 184
Când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă, prin orice mijloace de dovadă.

Art. 185

Abrogat

 

§4. Dovada cu martori
Art. 186
Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare.

În cazurile prevăzute de Art. 138 pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune, sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile de la încuviinţare.

Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz, lista se va depune în termenul şi sub pedeapsa mai sus-arătate.

Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Art. 170 se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul fixat pentru ascultarea lor.
Art. 187
Instanţa va putea mărgini numărul martorilor propuşi.
Art. 188
Împotriva martorului care lipseşte la prima citare instanţa poate emite mandat de aducere.

În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.

Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată.

Instanţa poate încuviinţa ascultarea martorului la locuinţa sa, când acesta este împiedicat de a veni în instanţă.
Art. 189
Nu pot fi ascultaţi ca martori:

1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv;

2. soţul, chiar despărţit;

3. interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi;

4. cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă.

Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. 1 pct. 1 şi 2.
Art. 190
În pricinile privitoare la starea civilă sau divorţ se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus-arătaţi, în afară de descendenţi.

 

Art. 191
Sunt scutiţi de a fi martori:

1. slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici*) şi orice alţi muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii;

2. funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici, asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate;

3. cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei înşişi sau ar expune pe vreuna dintre persoanele arătate în Art. 189 la pct. 1 şi 2 la o pedeapsă penală sau la dispreţul public.

Persoanele arătate la punctele 1 şi 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligaţi să depună dacă au fost dezlegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.

 

Art. 192
Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorilor să arate:

1. numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta;

2. dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad;

3. dacă se află în serviciul uneia din părţi;

4. dacă este în judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.
Art. 193
Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: “Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

În timpul depunerii jurământului, martorul ţine mâna pe cruce sau pe biblie.

Referirea la divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinţei religioase a martorului.

Martorului de altă religie decât cea creştină nu îi sunt aplicabile prevederile alin. 2.

Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: “Jur pe onoare şi conştiinţă că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”

Martorii care din motive de conştiinţă sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formulă: “Mă oblig că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu.”

Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.

După depunerea jurământului, preşedintele va pune în vedere martorului că, dacă nu va spune adevărul, săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.

Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.

Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia să spună adevărul.

Art. 194

Abrogat
Art. 195
Copilul mai mic de 14 ani şi persoanele care din pricina debilităţii mintale sau în mod vremelnic sunt lipsite de discernământ, pot fi ascultate, însă la aprecierea depoziţiei, instanţa va ţine seama de situaţia specială a martorului.
Art. 196
Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând fi de faţă.

Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.

După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel. Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el se poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Art. 197
Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.

Martorii ale căror arătări nu se potrivesc vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi faţă.

Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la dezlegarea pricinii, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea cât şi motivul pentru care s-a înlăturat.
Art. 198
Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat, şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre aceasta.

Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuie încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi martor, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.

Locurile nescrise din declaraţie trebuie împlinite cu linii, astfel încât să nu se poată adăuga nimic.
Art. 199
Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.
Art. 200
Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.

Încheierea instanţei este executorie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>