www.tuca.ro

Blejnar: ANAF a început inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere

Fiscul a început miercuri inspecţii fiscale inopinate la companiile petroliere, acţiuni care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitului impozabil şi înregistrarea cheltuielilor în contabilitate, a declarat, joi, preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.

“Sunt nişte inspecţii fiscale inopinate, pe anumite obiective, care vizează în principal modul de formare a preţurilor, profitul impozabil şi modul în care sunt înregistrate anumite cheltuieli în contabilitate”, a spus Blejnar.

El a arătat că, dacă în urma acestor controale se vor constata nereguli, cum ar fi “mutări” de pe o firmă afiliată pe o altă firmă afiliată, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va declanşa inspecţie fiscală generală la compania respectivă.

“Deocamdată nu am nişte elemente foarte clare. Abia în cursul acestei după-amiezi i-am chemat pe colegii din control să-mi prezinte un raport al principalelor constatări”, a mai spus Blejnar.

Şeful ANAF nu a precizat ce măsuri ar putea fi luate în urma verificărilor, dar a amintit că anul trecut, după finalizarea controlului la o anumită companie petrolieră, autoritatea a impus acesteia plata unei sume de 55 milioane euro.

Combustibilii s-au scumpit cu aproape 3% în decembrie, astfel că preţurile au urcat anul trecut cu peste 15%, după ce în 2009 au fost majorate cu 13%, iar Guvernul a decis că aceste cheltuieli sunt nedeductibile şi în 2011.

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat, în luna noiembrie 2010, că preţurile combustibililor pe piaţa românească au o evoluţie divergentă faţă de principalii factori care ar trebui să le influenţeze, iar BNR nu înţelege mecanismele care stau în spatele scumpirilor anunţate de producători.

Premierul Emil Boc a anunţat luni că Guvernul poate introduce contramăsuri specifice economiei de piaţă, precum impunerea unor impozite, împotriva producătorilor care cresc rapid şi nejustificat preţul carburanţilor.

El a precizat că a solicitat Consiliului Concurenţei să verifice dacă există o situaţie de monopol pe această piaţă, cerând în acelaşi timp Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) să analizeze profitul companiilor din domeniu.

Potrivit companiilor petroliere, preţurile la pompă sunt influenţate în principal de evoluţia cotaţiilor internaţionale ale petrolului şi de evoluţia cursului leu/dolar. Principalele companii care distribuie carburanţi în România sunt OMV Petrom (SNP), Rompetrol, LukOil, MOL şi OMV.

Piaţa distribuţiei de combustibili este investigată, încă din 2005, de Consiliul Concurenţei.

Un document guvernamental prezentat, în mai 2008, de MEDIAFAX releva că preţul de vânzare al benzinei la staţiile de distribuţie din ţară este apropiat de nivelurile practicate în statele membre UE, unde puterea de cumpărare a populaţiei este net superioară românilor, în condiţiile în care România beneficiază încă de o derogare a Comisiei Europene şi aplică un nivel redus de accize.

Accizele percepute în România sunt deocamdată sub nivelul celor din alte state UE, datorită unei perioade de tranziţie acordate de către Comisia Europeană pentru atingerea nivelului minim obligatoriu.

Chiar şi în aceste condiţii, preţul de distribuţie la benzină şi motorină practicat în România este apropiat de cel pe care îl plătesc cetăţenii din Luxemburg, Irlanda, Spania, Suedia şi Austria, ţări cu o putere de cumpărare mult peste posibilităţile românilor.

După ce a atins în vara anului 2008 preţul record de peste 147 dolari pe baril, petrolul s-a depreciat până la sfârşitul aceluiaşi an la circa 33 dolari pe baril. Cotaţia de referinţă de la New York a început anul 2009 la aproximativ 40 de dolari pe baril, înregistrând scăderi uşoare în prima parte a anului, pentru a urca până la începutul lui 2010 la 80 de dolari pe baril. Trendul ascendent a continuat şi anul trecut şi se datorează relansării economice şi revenirii cererii, îndeosebi pe pieţele emergente precum China. În prezent, petrolul se tranzacţionează la circa 91 de dolari.

sursa: mediafax.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>